Relevanța proiectului: „transferul” vieții sociale a tinerilor către rețelele sociale, lipsa contactului față în față cu semenii și societatea în general, pierderea motivației și apatia; toate au fost cauzate de Covid – 19 care a creat un decalaj în relaţiile şi cooperarea tinerilor. Situația actuală necesită soluții care să se adreseze din nou tinerilor, să-i motiveze, să ia inițiativa și să se implice în viața publică. Pentru a face acest lucru, este necesară elaborarea unui curriculum ca mecanism de sprijin pentru specialiștii implicați în procesul de educație non-formală în lucrul cu tinerii, precum și implementarea conținutului acestui program în rândurile tinerilor.

Astfel, scopul proiectului este dezvoltarea și implementarea unui curriculum de educație non-formală, inovator și eficient, pentru profesioniștii care lucrează cu tinerii, în domenii precum educația, religia, cultura și altele. Prin intermediul activităților planificate în cadrul acestuia va fi dezvoltat leadership-ul, încrederea în sine, responsabilitatea, automotivarea, sentimentul de apartenență la un grup social, inclusiv abilități lingvistice și de comunicare, abilități personale, sociale, de învățare, etc.

Conținutul curriculum-ului se bazează pe valorile de bază creștine, care includ răbdare, bunătate, încredere, și autocontrol și este o parte integrantă a dezvoltării personalității umane. Includerea unor astfel de calități, abilități și valori creștine în curriculum contribuie la eliminarea tuturor formelor de discriminare, egalitate, acceptarea diversității în rândul tinerilor, precum și la cetățenie activă și dorința lor de a participa în societate.

Curriculumul este destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani și va fi disponibil gratuit în mediul digital în limbile letonă, spaniolă, română și engleză.

Proiectul este implementat în parteneriat de către KRIMULDAS EVANGELISKI LUTERISKA DRAUDZE, Colegio San Gabriel și Asociația Scout Society, fiind finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului Erasmus+.

Mobile Program for Youth Learners

Leave a Reply